Stimați colegi,
Vă informăm că a fost publicat raportul ”Profilul de Țară privind Cancerul - Romania 2023” , o inițiativă europeană care oferă o analiză detaliată a situației cancerului în țara noastră, inclusiv date despre incidență, mortalitate și factori de risc. Acest document este parte integrantă a eforturilor de îmbunătățire a sănătății publice și de combatere a inegalităților în domeniul îngrijirii cancerului din fiecare țară membră UE.
Un accent important este pus pe abordarea factorilor de risc prevenibili și pe îmbunătățirea accesului la screening și a diagnosticării precoce, indicând necesitatea unor eforturi suplimentare de prevenție.
Profilul de tara privind Cancerul - Romania 2023 poate fi accesat aici: https://www.oecd.org/content/dam/oecd/ro/publications/reports/2023/02/eu-country-cancer-profile-romania-2023_b7601b86/20726aa6-ro.pdf
Cu această ocazie, Departamentul de Sănătate Publică, UBB va organiza un eveniment intitulat "România și Povara Cancerului". Evenimentul va avea loc vineri 7 Februarie a.c. în intervalul orar 10-13, la Casino Centru de Cultură Urbană din Parcul Central "Simion Bărnuțiu".