În vederea asigurării calității actului medical în asistența medicală primară și pentru evitarea stressului prelungit al personalului medical din cabinetele de medicină de familie, Asociația Medicilor de Familie recomandă, membrilor săi, următoarele:
1. Respectarea Ord MS/CNAS nr. 44/53 din 20 ianuarie 2010 privind aprobarea unor măsuri de eficientizare a activităţii la nivelul asistenţei medicale ambulatorii
Art 2 Medicii...au obligaţia să acorde serviciile medicale contractate cu casele de asigurări de sănătate pe baza unei programări telefonice sau prin alte mijloace, după caz, efectuată cu cel puţin 24 de ore lucrătoare înainte de data dorită.
2. Respectați programul contractat cu casa de asigurări de sănătate și numărul de servicii contractat.
Art 5 a) în asistenţa medicală primară: programul zilnic de activitate al medicului cuprins în contractul încheiat cu casa de asigurări de sănătate, luând în considerare faptul că timpul mediu/consultaţie este de 15 minute.
3. În condițiile nefuncționării sistemului informatic SIUI care împiedică verificarea calității de asigurat și validarea serviciilor, se oprește activitatea, se vor anunța și reprograma pacienții și se va anunța CJAS si CNAS la adresa suport.siui@casan.ro
4. NU SE ELIBEREAZĂ DOCUMENTE MEDICALE ( Retete, Bilete de trimitere, Concedii medicale, Adeverinte, Avize, etc) decât ca urmare a unei consultații acordate de medicul de familie.
Conform Normelor Contractului-Cadru, medicul de familie nu poate finaliza consultația altor medici și nu poate elibera documentele medicale recomandate de alt medic.
Ordin 1857/441/2023 Norme Anexa 1 Art 1.5 NOTA 1: Activităţile de suport sunt consecinţă a actului medical acordat pentru serviciile prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază.
5. Cu excepția rețetelor eliberate în urma consultației acordate la distanță pentru o boală cronică, NU EXISTĂ SUPORT LEGAL pentru trimiterea on-line a unor documente medicale (rețete pentru boli acute, subacute, boli cronice acutizate, rețete pentru antibiotic, bilete de trimitere, concedii medicale, ADEVERINȚE ȘI AVIZE, etc). Trimiterea unor documente on-line a fost acceptată doar în perioada pandemiei.
6. Consultaţiile pentru afecţiunile cronice pot fi acordate şi la distanţă, prin orice mijloace de comunicare, cu respectarea aceloraşi condiţii de acordare ca şi consultaţiile în cabinet pentru afecţiunile cronice (conform Normelor Anexa 1 Art 1.1.3.2 ) cu mențiunea că aceste servicii nu sunt decontate și ca urmare, se vor acorda în limita resurselor disponibile, în cadrul programului de activitate contractat cu CJAS. Se recomandă alternarea consultațiilor efectuate la distanță cu servicii de monitorizare activă acordate la cabinet sau la domiciliu, pentru evaluarea bolii cronice și depistarea eventualelor complicații. Având în vedere responsabilitatea recomandărilor terapeutice și riscul imputării unor rețete, timpul alocat consultației la distanță, riscului ca pacientul să fie în îngrijirea altui medic în momentul acordării rețetei, vă recomandăm să acordați acest serviciu doar în cazuri bine justificate, pentru un pacient cronic stabil care poate să ofere date corecte despre starea sa de sănătate.
7. În situația solicitării înscrierii pe lista proprie a unui asigurat, prin transfer, personalul medical va oferi informații despre condițiile de comunicare, programare și acordare a serviciilor medicale, se va informa fostul medic de familie solicitând fișa medicală și un feedback legat de relația medic-pacient.